Ganduri despre Germania

A trecut atat de mult de cand nu am mai scris.. si prin asta ma refer atat pe blog cat si in general.
Am crezut ca daca voi sta departe de scris imi va fi mai bine, dar se pare ca m-am inselat amarnic. Am incercat sa ma concentrez pe alte hobby-uri, crezand ca daca daca voi fi suficient de ocupata nu ma voi mai gandi la scris si nu imi va lipsi, dar nu s-a intamplat asa cum am sperat, mai degraba s-a intamplat contrariul.
S-au intamplat atat de multe de cand nu ne-am mai auzit incat nici nu stiu cu ce sa incep…
Prima schimbare radicala din viata mea este faptul ca momentan nu mai sunt in Romania. Nu ma mai aflu in tara de pe 1 martie si daca stau bine sa ma gandesc asta a fost o schimbare pozitiva.. pacat ca nu poate dura la nesfarsit si va trebui sa ma reintorc in tara. Din martie si pana in prezent mi-am facut veacul in Paderborn, un mic orasel din Germania, unde am venit cu o bursa Erasmus.
Inca de dinainte sa plec am fost ingrozita. Nu pentru ca imi lasam casa si prietenii in urma, ci pentru ca urma sa ajung intr-o tara pe a carei limba eu nu o vorbesc, unde voi fi inconjurata de oameni noi, totul noi. Practic visul meu de a lasa totul in urma urma sa se indeplineasca si pe cat de incantata eram sa iau totul de la zero, pe atat de speriata deveneam pe masura ce ziua plecarii se apropia.
Din fericire pentru mine nu am fost singura in aceasta calatorie. Norocul a facut ca alte doua colege d-ale mele sa fie repartizate tot la aceasta Universitate. Chiar daca pe ele nu le cunosteam atat de bine pana sa ajung aici, prezenta lor si faptul ca stiu ca mai exista niste fete familiare in tot acest campus m-a facut sa trec peste toate astea mult mai usor si sa ma adaptez mai repede.
Privind in retrospectiva pot spune cu mana pe inima ca a fost extrem de greu, dar a meritat. Chiar daca pana sa plec nu am crezut ca imi va placea acest orasel „la poalele muntilor”, fara centre comerciale, fara viata de noapte si cu magazine care sunt deschise pana la ora 8 seara ( exceptand ziua de duminica, cand sunt inchise complet), pot spune ca m-am atasat de el destul de tare. Am ajuns sa il consider acasa si nu sunt singura care a ajuns la parerea asta. Nu stiu sa explic, dar Paderbornul are acel ceva care te atrage si te face sa il iubesti indiferent de cat de mult incerci sa il respingi si sa ii gasesti dezavantaje.
Pe langa readaptarea intr-un oras in care nu am crezut niciodata ca am sa locuiesc, a trebuit sa ma adaptez la noi traditii, un nou sistem de invatamant si bineinteles, la oameni noi.
Prin oameni noi nu ma refer doar la nemtii care locuiesc in aceasta zona, ci si la miile de studenti straini pe care ii intalnesti la fiecare pas.
De cand am ajuns aici am ajuns sa cunosc atat de multi oameni, fiecare interesant in felul lui, dar numai cativa au reusit sa imi patrunda in suflet.
Un asa exemplu sunt spaniolii de care am fost atrase din primul moment in care am ajuns aici. Totul a inceput cu un singur spaniol si apoi am ajuns sa cunoastem intregul grup si sa ii iubim. Pe unii dintre ei mai mult ca pe ceilalti.
Prin intermediul lor am aflat ce inseamna sa petreci toate noptiile dansand si bând, dar in clipa in care rasare soarele sa fi gata de curs, avand lectia invatata si temele facute. La inceput mi-a fost foarte greu sa ma adaptez, si sincera sa fiu inca incerc sa ma adaptez stilului lor de viata haotic, dar pot spune ca ii admir foarte mult pentru felul lor de a fi si ma bucur extrem de mult ca i-am cunoscut.
Alti oameni pe care am avut deosebita placere sa ii cunosc sunt din Uruguay. Aici am intalnit doua fete extraordinare cu care ne-am imprietenit din prima in care ne-am zarit. A fost ca dragostea la prima vedere, privirile ni s-au intalnit si de atunci suntem de nedespartit. Well, cu exceptia momentelor cand ele calatoresc prin lume cu parintii lor, dar asta nu se pune.
Alte natii care m-au impresionat au fost francezii. Serios.
Pentru cine ma cunoaste, stie ca eu intotdeauna am urat tot ce tine de sfranceza si tara lor pentru ca am avut niste experiente neplacute in copilarie, dar aici totul s-a schimbat. Cu toate ca am fost putin reticenta la inceput in ceea ce ii priveste, pot spune ca sunt niste oameni care stiu cum sa isi traiasca viata. Aici se aseamana putin cu spaniolii pentru ca ii gasesti la toate petrecerile si chefurile, dar cam aici se opreste asemanarea. Sunt niste oameni foarte ok, cu mult bun simt si foarte saritori. Niciodata nu iti vor intoarce spatele daca le ceri ajutorul.
Bineinteles ca daca ma aflu in Germania ar fi frumos sa spun cateva cuvinte si despre nemti. De cand am ajuns aici nu prea am avut cine stie ce contacte cu ei, dar din ceea ce am vazut pana acum sunt niste oameni destul de ok. Prietenosi la inceput, dar totusi destul de reci, asa cum te astepti sa fie orice neamt. Organizeaza multe petreceri si cu toate astea pe ei nu ii vezi niciodata sa se distreze. Nu cred ca am sa ii inteleg niciodata de ce fac asta..
Lasand tipurile de oameni pe care i-am intalnit aici la o parte, cred ca ar fi frumos si sa vorbesc despre tara in sine si despre experienta mea aici.
Germania este o tara minunata, plina de posibilitati si imi va fi extrem de greu sa plec de aici. Stiu ca am mai spus asta de o mie de ori, dar asta e adevarul. Cand va veni momentul plecarii sunt extrem de sigura ca voi incepe sa plang si va fi nevoie sa ma scoata cu forta din camin pentru ca voi refuza sa plec.
Orasul in sine este extrem de micut, dar plin de locuri minunate. Pe langa campusul universitar care constituie 90% din oras si care este extrem de verde si frumos ( cand este soare afara toata lumea sta pe iarba in campus si face fie plaja, fie gratar) exista un castel in apropiere ( Neuhaus) cu niste gradini superbe, un parculet ( Paderquelle – care imi aduce aminte de IOR-ul meu iubit de acasa) si o multime de spatii verzi de care te poti bucura atunci cand vremea tine cu tine. Aici, desi excista mijloace de transport in comun, toata lumea prefera sa mearga pe jos sau sa foloseasca bicicleta. Cel mai departe loc din oras este centrul, unde poti ajunge in 20 de minute pe jos din campus. Nu stiu daca vorbele mele au reusit sa va impresioneze sau macar sa va creeze o imagine cat de cat a locului despre care vorbesc, dar sper ca macar v-am facut cat de cat curiosi si cu prima ocazie pe care o veti avea veti da o fuga pe aici sa vedeti locul pe care vi-l tot laud. Va promit ca nu veti fi dezamagiti.
Pe langa peisajul idilic care m-a facut sa indragesc acest loc, cred ca ar fi corect sa mentionez ca dragostea mea pentru acest loc se trage si din pricina companiei minunate de care am avut parte.
Aici am invatat cum sa ma bucur de natura si multumita anumitor oameni am recescoperit ce inseamna sa iubesti.
Stiu ca asta poate suna pueril sau oricum altcumva, dar in locul asta am reusit sa imi dezmortesc inima ce pana acum a zacut congelata. Desi am incercat sa ma impotrivesc si sa opresc asta din a se intampla, nu mi-a reusit. Din contra.. Cu cat m-am zbatut mai tare sa nu ma indragostesc, cu atat m-am indragostit mai tare de el. Dar nu mi-am facut si nu imi voi face iluzii. Oricat de data peste cap sunt de acest baiat, partea rationala din mine stie ca nu are cum sa dureze. Chiar daca sentimentele noastre sunt reciproce( si asa sunt), nu va dura pentru ca la sfarsitul verii fiecare se va intoarce in tara lui si tot ce vom fi muncit noi sa cladim se va destrama in cateva ore. Dar sunt hotarata sa nu las partea realista din mine sa ma faca sa sufar mai mult decat a facut-o deja si voi lupta pentru acest lucru, iar la finalul verii voi pleca de aici implinita pentru ca voi stii ca am facut tot ce mi-a stat in putinta sa fiu fericita alaturi de el. Prefer sa plec si sa imi amintesc cu drag de toate amintirile construite cu el, chiar daca stiu ca e posibil sa nu il mai vad vreodata, decat sa ma intreb in fiecare zi cum ar fi fost daca as fi luptat pentru ceea ce simt. Desi imi va fi greu, la finalul zilei stiu ca asta este decizia cea buna si nu o regret deloc.
Chiar daca as mai avea multe de spus cred ca este mai bine sa inchei acum pentru ca deja m-am lungit mai mult decat planuiam sa o fac.
Sper ca parerile si sentimentele mele sa nu va fi plictisit prea mult si sper ca voi sa va distrati la fel de bine cum o fac eu aici.
Sunt extrem de curioasa sa aud ce ati mai facut voi si daca vreti sa imi lasati un comentariu in care sa imi povestiti despre ce mai este nou in viata voastra sa stiti ca abia astept sa il citesc.
Pana pe data viitoare va urez o seara minunata si succes in tot ce va propune-ti sa faceti.

Over&Out :*

Anunțuri

Religie si Nervi

Buna dragilor, ce ati mai facut de cand nu ne-am mai auzit?
Stiu ca a trecut extrem de multa vreme de cand nu am mai scris. Se pare ca mi-am facut un obicei din a scrie pe blog din an in pastele cailor, ceea ce nu e deloc bine.
De asemenea stiu ca nici inainte nu eram prea vorbareata, dar trebuie sa fiu sincera si sa spun ca mi-ati lipsit. Toate persoanele pe care le-am cunoscut prin intermediul blogului si toate persoanele cu care am pastrat legatura aici (desi extrem de rar, aproape deloc in ultimul timp) mi-au lipsit extrem de mult.
Asa cum stiti si voi din ultimele postari facultatea a fost destul de buna cu mine, cateodata prea buna, dar acum am inceput sa vad si partea mai neplacuta a facultatii.
Stiu ca toti avem dreptul de a ne exprima parerea si mai stiu si ca exista situatii in cadrul carora opinia noastra intra in conflict cu opinia altuia si ma jur ca mereu am fost adepta democratiei si nu am avut nici o problema cu parerea cuiva, dar azi am fost scoasa total din sarite de spusele unei colege.
Acum cand deja a trecut ceva timp de la intamplare pot afirma ca poate am reactionat un pic exagerat la ceea ce a spus, dar stau si ma gandesc ca imi era practic imposibil sa ignor si sa merg mai departe ca si cum nu s-a intamplat nimic.
Probabil ca in acest moment nimeni nu intelege nimic, ceea ce e ok pentru ca mereu spun totul intr-o maniera asa complicata incat nimeni nu intelege nimic, dar de data asta am sa incerc sa va explic situatia cat de bine pot si fara sa ma lungesc prea mult.
Totul a inceput aproape de finalul seminarului de germana cand discutam despre romanul „Suferintele Tanarului Werther” si profesoarea ne-a rugat sa facem un apel catre el si sa il convingem sa nu se sinucida.
Toate bune si frumoase. Idea profesoarei mi-a placut si chiar eram destul de curioasa sa aud motivele colegilor mei pentru care o persoana nu ar trebui sa se sinucida.
Totul a fost perfect pana au inceput sa deschida gura. La inceput am zis ca am sa ii ignor si am sa ma fac ca nu ii aud, dar puterea mea s-a dus cand am auzit cliseele idioate pe care le-au rostit: ” Nu trebuie sa te sinucizi. Viata merge mereu inainte. Asta nu e un motiv suficient de bun. Sunt sigura ca o sa mai gasesti pe altcineva care sa te iubeasca. Ar trebui sa te gandesti la cei dragi. Ei nu merita sa sufere din cauza ta. etc”. Cand au terminat de rostit toate astea am crezut ca nu e posbil sa aud un motiv mai prost decat cele mentionate anterior, dar ca de obicei prostia umana m-a luat pe nepregatite si am auzit o colega spunand: ” Dintre toate motivele mentionate anterior nu cred ca nimeni a mentionat parerea religie cu privire la acest gest.” In momentul in care am auzit propozitia asta am vazut rosu in fata ochilor. Dar stati sa vedeti, a devenit din ce in ce mai rau. Colega a continuat si a afirmat ca acest act este ceva de neiertat in ochii lui Dumnezeu si ca vai doamne nu se merita sa iti condamni sufletul doar pentru ca cineva ti-a frant inima. Cu alte cuvinte, de ce sa il superi pe Dumnezeu si sa arzi in flacarile iadului pentru o eternitate cand poti trece peste o inima franta ( pentru ca asta e floare la ureche), sa mergi inainte si dupa sa fii mereu alaturi de Dumnezeu?
Da.. Sa imi pice fata. Stau si ma gandesc daca persoana respectiva are macar o idee despre ce trece prin capul unei persoane care a luat aceasta decizie pentru ca din toate idiotenile scoase pe gura se vede ca este paralela cu subiectul.
O persoana care a luat aceasta decizie nu mai are nici o credinta. Nu ii mai pasa de nimic, nici macar de Dumnezeu. O persoana care a luat aceasta decizie il detesta pe Dumnezeu pentru toate lucrurile rele care i s-au intamplat. Nu ii mai pasa de sufletul lui sau de locul unde va ajunge pentru ca realizeaza ca orice loc este mai bun decat acest pamant unde a avut parte de toata aceasta suferinta. Un om care a luat decizia sa se sinucida nu mai crede in existenta unui Dumnezeu care nu i-a raspuns niciodata la rugaciuni si nu l-a scapat de suferinta, care din contra i-a trimis mai multa durere in loc sa il ajute.
Intelegeti ce vreau sa zic? Daca persoana respectiva ar fi gandit putin inainte sa deschida gura ( fapt imposibil pentru ca ganditul nu mai este la moda) si ar fi incercat sa se puna in pielea unei astfel de persoane poate ca nu ar fi spus asemenea absurditate.
Dar din nou, tot ce a spus ea demonstreaza 1. ca oamenii habar nu prin ce trece un om care incearca sa se sinucida si 2. faptul ca biserica inca mai are o influenta asupra oamenilor si nu este deloc o influenta buna.
Nu incerc sa ofensez pe nimeni si nici nu incerc sa scuz o persoana care incearca sa se sinucida. Tot ceea ce incerc sa fac este sa mai deschid cat de cat ochii anumitor oameni si sa ii fac sa incerce sa se puna in pielea celuilalt inainte sa deschida gura, mai ales cand e vorba de o persoana care recurge la suicid.
De asemenea vreau sa subliniez ca ce au spus celelalte colege ale mele ( viata merge inainte and so on) e o prostie la fel de mare. Adica ceea ce au spus ele este corect, dar o persoana care deja a luat decizia sa se sinucida nu va fi deloc convinsa sa renunte auzind asta. Daca ceva, acea persoana va fi mai motivata sa se sinucida dupa aceste cuvinte. Cliseurile alea mai mult enerveaza o persoana cu tendinte de suicid pentru ca sunt spuse de toata lumea atunci cand vor sa para ca le pasa de tine si ca au incercat sa te previna. Sunt spuse de persoane la care apelezi, dar ele iti ofera niste cliseuri doar ca sa aibe constiinta impacata dupa pentru ca ei au incercat sa te ajute, dar tu nu ai vrut sa accepti ajutorul lor. Sunt cuvinte spuse de oameni carora nu le pasa, care nu stiu ce sa spuna, dar care totusi vor sa se auda vorbind. Sunt cuvinte spune in van. Nu au nici o valoare.
Si daca e cineva care stie ce inseamna asta eu sunt acea persoana. Am experimentat pe pielea mea ce este depresia si senzatia ca lumii ii e mai bine fara tine. Inca mai lupt cu problemele astea si stiu perfect ca nu asta este modul in care convingi o persoana sa nu se sinucida. De fapt, nu exista motiv pe lumea asta care poate convinge o persoana sa isi schimbe decizia atunci cand este perfect hotarat ca asta vrea.
Singurul lucru pe care poti sa speri sa il faci este sa fi acolo pentru persoana respectiva si prin asta ma refer la faptul ca trebuie sa fii chiar acolo, nu doar sa pretinzi ca esti, dar sa dispari cand persoana aia are nevoie de tine mai mult ca orice pe lumea asta.
Pentru ca imi dau seama ca am spus deja prea multe, dar tot nu am spus suficient am sa va las in continuare un link la un articol care este extrem de adevarat. Va rog sa il cititi si poate ca asta va va deschide ochii si veti invata sa va ganditi si la felul in care se simte celalalt inainte sa deschideti gura.
Va multumesc ca m-ati ascultat si va urez o seara buna.

Over&Out :*

Jeffree Star Velour Liquid Lipstick (3)

Heii dragilor, ce mai faceti?
Dupa o absenta bine indelungata am reusit sa fac si eu rost de putin internet ca sa mai intru pe aici si sa vad ce mai e nou.
Absenta mea se datoreaza faptului ca am fost plecata din tara- prin tara si inafara. Abia aseara am reusit sa ma intorc, dar nu voi ramane pe aici prea mult timp, doar cat sa ma aprovizionez, sa despachetez geamantanul si sa reimpachetez.
Asa ca am decis sa profit de aceste cateva clipe de liniste si internet ( e pentru prima oara in cateva luni cand nu citesc sau fac bratari/origami si pur si simplu ma holbez la un ecran).
Postarea de azi, dupa cum cred ca v-ati dat si voi seama din titlu ( stiu, previzibil), este despre alte rujuri d-ale lui Jeffree Star.
De data asta am spart pusculita si nu m-am putut abtine si am luat mai mult de un ruj: 2 rujuri si un lip scrub pentru ca mi-am spus ca merit, doar am reusit sa prind un loc la bursa Erasmus.
Comanda a fost plasat impreuna cu o colega de facultate, deoarece si ea isi dorea foarte mult sa le incerce – mai ales Redrum pentru ca il tot folosise pe al meu si s-a indragostit de el- si pe data de 29 Aprilie am plasat comanda.
Totul bine si frumos. Eu avand experienta deja atat cu comandatul de la ei cat si cu comandatul online am stat linistita si am asteptat e-mailul care imi aducea la cunostiinta ca mi s-a livrat comanda si numarul de tracking. Dat fiind ca eu si colega mea am plasat comanda numai la doua minute dupa ce s-a facut restock ( restock pe care l-am asteptat luni de zile ca sa aduca nuantele pe care ni le doream noi impreuna) stiam ca o sa dureze cam cu 2-4 zile mai mult livrarea comenzii, pentru ca era un volum incredibil de mare de comenzi si yada, yada.
Avand in vedere experienta mea anterioara, am presupus ca o sa avem coletul pe 25 Mai, adica in 3 saptamani maxim de la plasarea lui la posta ( primul colet a venit in 2 saptamani, iar al doilea in 3 zile).
Zis si facut. Colega mea era foarte panicata si foarte incantata asa ca ma punea sa verific tracking-ul cel putin de 3 ori pe zi. Totul a mers bine si frumos, pana pe 9 Mai cand coletul a ramas la Fort Worth. A trecut o zi, doua, trei, o saptamana chiar si coletul nu arata progres. Colega mea a inceput sa se ingrijoreze maxim, iar eu am decis sa mai astept 2-3 zile, iar in cazul in care nu exista nici un progres voi trimite un e-mail celor de la Jeffree Star Cosmetics care sa aflu ce s-a intamplat cu coletul.
Zilele au trecut si coletul tot nu dadea vreun semn de progres. Mi-am luat inima in dinti, deja panicata ca a fost furat sau pierdut, si le-am dat e-mail celor de la JSC. Baietii, foarte draguti, mi-au raspus in cateva ore – in ciuda diferentei de fus orar- si mi-au explicat foarte frumos ca daca imi doresc, ei imi pot da banii inapoi. In momentul acela, am facut abstractie de suma e 80 de dolari pe care o chetuisem pe produsele lor ( 316 lei) si le-am spus ca nu imi doresc banii inapoi, ci ca imi vreau coletul, cat mai repede cu putinta.     Foarte frumos mi-au explicat ca ei nu pot face nimic si ca eu trebuie sa iau legatura fie cu posta de la mine, cea care se ocupa cu comenzile internationale, fie cu posta lor, USPS, cea care se ocupa de livrarea comenzii mele. In momentul acela as fi putut sa ma supar pe ei – mai ales ca eu imi ies din fire si pentru lucrurile cele mai marunte- , dar nu am facut-o. Nu aveam nici un motiv. E-mailul lor era atat de dragut si calm incat nu am reusit sa ma supar pe ei. Atat de draguti incat mi-au atasat si nr. de telefon, adresa de e-mail si website-ul de la posta noastra. Inca nu imi vine sa cred ca au cautat genul asta de informatii numai ca sa ma ajute, in loc sa imi spuna sa ma descurc singura, cum ar fi facut alte firme.
Am pus mana pe telefon si am dat rapid un e-mail la posta noastra explicandu-le situatia. Bineinteles ca nici in ziua de astazi nu mi-a raspuns nimeni.
Asa ca am decis sa sun. Dupa multe incercari ( cred ca au fost sute) am reusit sa prind pe cineva de la posta la telefon. In momentul de fata eram deja extrem de nervoasa. Trecusera aproape 3 saptamani, iar coletul meu nu plecase inca de la Fort Worth. I-am explicat rapid tipei de la Posta care e situatia, foarte calm, iar ea a inceput sa fie sarcastica si nesimtita si sa imi spuna ca „bine ii pare ca mi s-a intamplat asta”. In momentul ala am vazut rosu in fata ochilor. Pai cum domne, eu te sun sa ma ajuti si tu iti bati joc de mine? Cum vine asta? Iar ea mi-a raspuns ca asa se intampla cand comand din afara. Ca ce domne, „nu puteam sa imi iau din Romania? Astea de aici nu sunt bune?”. I-am raspuns raspicat ca nu, ca o sa imi comand din Romania atunci cand tara asta o sa aiba o idee despre ce inseamna calitatea si ca in orice caz nu este treaba ei de unde comand eu. Treaba ei era clar sa ma ajute, ceea ce a refuzat sa o faca, preferand sa imi rada in nas. Vazand ca nu ajung nicaieri cu acea fiinta, am inchis telefonul si am sunat la Posta in America. Din cauza fusului orar nu am reusit sa prind pe nimeni acolo, asa ca am rugat o prietena sa sune ea si sa intrebe ce mama naibi s-a intamplat cu al meu colet. Prietena mea, Dyani, a asteptat pana dimineata, si la 8 fix a sunat sa se intereseze. Cei de la posta de acolo i-au spus ca nu trebuie sa ma ingrijorez, coletul nu a fost nici pierdut nici furat. Faptul ca s-a oprit acolo e ceva normal. Se mai intampla na.. Tipa de la posta i-a spus lui Dyani sa astept 3 saptamani si dupa sa imi fac griji. Problema era ca ea nu intelesese ca deja trecusera 3 saptamani de cand plasasem comanda.
Dyani a incercat sa ma calmeze si a zis ca mai sta cateva zile si mai suna la posta la ea sa le explice situatia, din nou.
Intre timp le-am retrimis e-mail celor de la Jeffree Star Cosmetics si le-am explicat foarte frumos si detaliat ca nu am reusit sa rezolv nici la mine la posta, nici la ei. Raspunsul a venit cateva ore mai tarziu cand Stephan – unul din baietii care s-au ocupat de problema mea cu coletul- a zis ca decat sa mai asteptam si sa ne complicam cu posta, va trimite un alt colet sa il inlocuiasca pe cel care nu a ajuns. Am confirmat adresa adresa din nou si a doua zi m-a informat ca s-a trimis cel de-al doilea colet.
Totul era perfect. Sau cel putin asa a parut. Coletul asta a urmat un traseu mai scurt decat celalalt, sarind peste orasele primului din doi in doi, pana cand a ajung in Perth, AUSTRALIA la numai doua zile dupa ce a fost trimis. Da, ati auzit bine. Australia. Am crezut ca mor cand am vazut. In acelasi timp primul colet a avut un moment in care am crezut ca a fost interceptat si se intoarce acasa, dar dupa a ajuns in Jamaica, New York. Excelent. Din lac in put.
Long Story Short, coletele au ajuns in Romania. Primul colet a ajuns in posesia mea dupa o luna fix. M-am dus la posta cu o poza a avizului posta, deoarece avizul era in posesia tipei cu care am dat comanda, pentru ca fireste, am decis ca e mai bine sa vina pe adresa ei, chiar daca coletul era pe numele meu. Acolo s-au uitat alea un pic urat, mi-au spus sa completez alt aviz cu datele din poza pentru ca ele nu pot elibera colete faza aviz. Zis si facut.        Am completat ala, mi-au adus coletul, l-au desfacut in fata mea ca sa vada ca nu e nimic dubios. Eram atat de emotionata incat mai aveam putin si plangeam. Dupa mi-au spus ca trebuie sa platesc 60 de lei: 8 lei taxa de inmagazinare, 52 tva-ul care se percepe din valuarea coletului. Am strambat putin din nas pentru ca nu ma asteptam la asta, le-am intrebat de ce, explicandu-le foarte clar ca datile trecute nu am platit nimic, iar ele mi-au servit o fraza cu ” asa se face la coletele peste nu stiu ce suma”. In fine. Am dat banii si am luat coletul acasa. Totul era in regula. Asta s-a intamplat vineri 8 Iulie. Week-end-ul a venit, am inceput sa le testez si sa le port peste tot, sa le fac poze, etc. Eram mai ceva ca un copil in ziua Craciunului. Luni totusi am primit un telefon de la posta. Ma anunta ca mi-a venit un colet. In gandul meu eram: ” Bai proastelor l-am si ridicat deja!”. Dar ele au tot insistat si mi-au zis sa vin sa il ridic daca nu vreau sa platesc in plus pentru depozitarea lui. Ce credeti? Minunea a facut sa fie ca fix dupa ce am ridicat eu coletul vineri a venit si cel de-al doilea, la fix doua saptamani de la expediere. Cand am ajuns la fata locului si mi-am dat seama am inceput sa rad ca nebuna. Am sunat-o pe colega mea si am decis sa pastram ambele colete. Eu pastram Redrum-ul pe care si l-a comandat ea, iar ei ii reveneau rujurile pe care mi le-am luat eu si lip scrub-ul. Am platit inca o data taxa de 60 de lei si am luat coletul acasa. Luana, colega mea, a fost de acord sa plateasca jumatate din banii dati la posta si a doua zi ne-am intalnit sa ii dau partea ei de comanda.
Am vorbit cu cei de la JSC si i-am instiintat ca au venit ambele colete si i-am intrebat cum sa procedam. Baietii, draguti ca de fiecare data, au spus ca putem sa il pastram pe cel de-al doilea si ca nu e nevoie sa platim NICI UN BAN pentru el. Nimic. Nada. Zero.Cel de-al doilea colet se considera a fi scuzele echipei Jeffree Star pentru toate probleme cauzate si pentru asteptarea indelungata. Foarte dragut din partea lor, nu?
Inca nu imi vine sa cred ca nu ne-au cerut banii pe el.
A trecut deja ceva timp de cand atat eu cat si Luana avem rujurile si pot spune, cu mana pe inima ca suntem extrem de fericite si multumite de ele.
– Lip scrub-ul – cu aroma de menta- este genial. Nu numai ca miroase delicios, dar este si comestibil. Pot spune ca are un gust la fel de bun precum miroase. Si efectul este wow. Eu mereu am avut buzele aspre si uscate pentru ca nu ma hidratez, iar acest lip scrub face minuni. Niciodata nu am avut buzele atat de fine, si asta poate garanta toata lumea care ma stie. Este un must have pentru oricine si il recomand cu cea mai mare placere.


– Rujurile: Inca de la prima postare despre ele ati vazut ca am fost incantata de ele. Parerea mea se mentine si stiu sigur ca nu o sa se schimbe niciodata. Eu deja aveam acasa : Redrum si I’m nude. Acum am mai adaugat la colectie inca 2: Doll Parts -pe care il voiam inca de la Craciunul trecut cand a fost editie limitata si nu am apucat sa il iau – si Gemini, care miroase genial. Inca nu am reusit sa identific mirosul. Este o combinatie de vanilie si jeleuri si inca ceva. Indiferent cum va suna voua, este cel mai placut miros ever, aproape mai placut decat cel al lip scrub-ului.


Nuantele sunt incredibil de pigmentate si ,bineinteles, extrem de rezistente. Dupa cum prietenele mele ar spune: enervant de rezistente. Doll Parts este un ruj roz cu tenta de mov. Nu este nici rozul ala de pitipoanca, este ceva mai inchis, dar nu prea inchis. Gemini este nuanta mea favorita. A devenit preferata mea chiar daca eu mereu am fost adepta rujului rosu. Este un maro- ciocolatiu-caramel. E o culoare greu de explicat, iar pozele pe care le-am facut nu arata cum este el in realitate. Promit sa updatez acest pot in data ce voi avea poze care sa le arate asa cum sunt.
Pachetul: Prima comanda a venit intr-o cutie alba, de dimensiune medie. In interior erau cele 3 rujuri impachetate si paraimpachetate in hartie maro cu logo-ul Jeffree Star. Lip Scrub-ul la fel.


A doua comanda a venit cu o cutie roz neon si cu acelasi scotch cu logo-ul JSC pe margini ca prima. Inauntru produsele erau impachetate in aceeasi hartie roz neon ca si cutia. Foarte Jeffree Star, daca ma intrebati pe mine. Totul era pus in oglinda cu primul colet: intai factura, apoi poza – primul colet cu poza reclama la Rich Blood, in al doilea la Highlighter-ele abia lansate – si dupa produsele.


Singurul lucru de care imi pare rau este ca nu am apucat sa fac poza la ambele cutii una langa alta.

luu

Cam asta este tot ce am avut eu de spus despre toata experienta cu Jeffree Star Cosmetics. Daca aveti intrebari sau nelamuriri nu ezitati sa imi trimiteti mesaj. Promit sa va raspund cat de repede pot.

Voi ati incercat produsele lui Jeffree Star? Daca da, cum vi s-au parut? Daca nu, aveti de gand sa le incercati?

Abisa astept sa aud parerea voastra.

Over&Out:*

 

Ce mai e nou..

Heyy dragilor, ce mai faceti? Eu fac foarte bine, avand in vedere ca azi tocmai am sustinut ultimul examen din sesiune ( tineti-mi pumnii sa le iau pe toate) si ma bucur ca in sfarsit am si eu putin timp liber ca sa mai postez pe blog.
In timpul in care am lipsit am incercat din greu sa jonglez cu programul foarte incarcat oferit de facultate, cu interviurile si pregatirile pentru o bursa Erasmus ( pe care, de altfel, am obtinut-o cu conditia sa nu raman cu restanta), cu sesiunile de poze facute la orice ora din zi sau din noapte, si cu crearea unei afaceri pentru obiectele mele handmade.
Cei care ma urmaresc inca de la inceput s-ar putea sa isi aminteasca de perioada aceea in care cream tot felul de bratari complicate din ata. Pe vremea aceea imi transpuneam imaginatia ( care a fost mereu una extrem de bogata) in modelele care le faceam. Azi insa ata nu imi mai este suficienta.
De ceva timp am inceput sa ma ocup serios de crearea obiectelor din origami 3D , dar si de crearea cutiilor de bijuterii. In ziua de azi am ajuns sa detin o colectie impresionanta din aceste cutii, fiecare confectionata din alt material si folosind alta tehnica. Am ajuns sa detin cutii din matase, din origami, carton, cutii cu scoici, ba chiar si din paste ( Da, ati auzit bine).
Stiu ca nu ar trebui, dar sunt destul de mandra de cum au iesit. Fiecare cutie are ceva unic si impresionant si sunt foarte mandra ca am reusit sa fac asta. Dar in fine, nu am de gand sa va vorbesc despre niste cutii de bijuterii.
Scopul acestui post este de a va anunta ca am creat o pagina unde imi expun creatiile. Momentan insa nu am avut timp sa postez mare lucru pe ea, si obiectele listate sunt doar o parte din cele pe care le-am creat in timpul asta. Multe dintre aceste obiecte nici nu le mai am acasa, deoarece am reusit sa le vand inainte sa le listez. Ceea ce e super pentru ca reusesc sa imi scot banii pe materiale si am bani ca sa imi finantez celelalte hobby-uri costisitoare.
Mai jos am sa va listez cateva din modelele mele preferate. Mai multe modele gasiti pe pagina de facebook : Bryluen’s Crafts.

Stiu ca multe dintre ele mai au nevoie de finisare, dar sunt curioasa in legatura cu parerea voastra. Cum vi se par? Ce ati mai adauga voi la aceste modele? Ce combinatii de culori ati utiliza?

Astept cu nerabdare comentariile voastre. ^^

Over&Out :*

 

 

 

Nostalgia, prietena mea..

In aceasta noapte tacuta, compania mea e nostalgia,
prietena mea cu o tigara ce mai devreme sau mai tarziu se stinge.
Daca as putea alerga spre bratele tale si de-as putea sa-ti spun: Te iubesc..
Dar trebuie sa fiu tare,
sa accept ca tu ai plecat si nu te vei mai intoarce niciodata.
Cum pot sa uit momentele acelea cu tine
cu pasiunea ce ti-am daruit-o, dar care s-a stins..

Iubirea noastra s-a dus si nu pot intelege de ce.
In aceasta noapte rece, plecarea ta mi-a congelat sufletul.

E usor sa te iubesc, dar mai usor e sa te pierd.
Spune-mi de unde iau forta ca sa fiu la fel de vesela ca tine?

Azi, cand nu mai am nimic de la tine,
cand nu mai simti nimic pentru mine,
eu inca sunt aici, iubindu-te.

Over&Out:*

O cutie a timpului

As vrea sa am o cutie a timpului
unde toate momentele sa fie eterne
si nu trecatoare..
As vrea ca momentele magice
sa nu se termine nicicand.
Magia trebuie sa aiba mereu un final..?
As vrea sa inteleg de ce
in viata nimic nu ramane la fel
De ce pleci? De ce plec?
Te voi revedea intr-o zi?
As vrea sa gasesc momentul perfect,
ca tu sa nu imi mai lipsesti.
As vrea sa stiu ca viata are acele momente
imposibil de suportat.
As vrea ca aceste momente
sa nu plece niciodata
sau sa ma pot intoarce in timp
ca sa o iau de la inceput.

Over&Out:*

Confesiuni

Heyy dragilor, ce mai faceti?
Eu vreau sa incep prin a imi cere scuze am nu am mai scris de mult. Vad ca cerutul scuzelor la inceputul postarilor a devenit un obicei, unul foarte rau de care trebuie sa ma dezobisnuiesc. Imi pare rau si pentru acest obicei nesanatos pe care l-am dezvoltat, pentru ca doar ma stiti, eu trebuie sa imi cer scuze pentru orice, chiar daca nu exista ceva pentru care trebuie sa imi cer scuze.
In fine, sa revenim la oile noastre. Postarea de azi nu era deloc planificata ( asta poate ar explica de ce tot palavragesc aiurea), dar am intrat pe blog-ul unei prietene pentru ca am vazut niste articole misto si dupa m-a apucat nostalgia ( ca de!) si am decis sa vad ce face si micul meu copil. Cand am intrat pe blog am avut parte de o surpriza foarte placuta: un mesaj de la echipa wordpress care sa ma anunte ca blogul meu a implinit varsta minunata de 4 ani.
Inca sunt destul de socata de faptul ca micul meu copil, si ceea ce a inceput ca fiind o joaca a ajuns atat de departe. Stiu ca nu postez regulat, dar sunt extrem de mandra de faptul ca am ajuns atatde departe cu acest blog si de faptul ca nu m-am dat batuta, indiferent de cat de multe dati mi-am dorit.
Gandul ca exista acest loc in care pot sa imi impartasesc gandurile necenzurat, fara ca cineva sa ma judece sau ceva mi-a facut viata mult mai usoara in toti acesti patru ani. Chiar daca sunt foarte putine dati cand am venit aici sa ma plang de ce se intampla in viata mea, trebuie neaparat sa stiti ca numai gandul la acest blog si la minunatele persoane pe care le-am cunoscut prin intermediul lui m-au ajutat sa continui si sa nu ma dau batuta.
Ah doamne, sunt atat de multe lucruri pe care as vrea sa vi le spun si as vrea sa le fac; atatea chestii despre care as vrea sa postez, dar din pacate nu am nici timpul, nici cuvintele necesare sa ma apuc de asta. Promit ca intr-o zi sa incerc sa astern pe hartie toate aceste sentimente care azi par sunt destul de timide si nu vor sa iasa la lumina. Poate cu aceasta ocazie voi reusi sa scriu o poezie si sa o dedic tuturor cititorilor acestui blog, care mereu m-au sustinut cu creatiile mele si mereu au gasit un cuvant bun de spus la adresa unei poezii d-ale mele, in ciuda impotrivirii mele.
In alta ordine de idei, sunt atatea lucruri pe care vreau sa vi le povestesc pentru ca aici ma simt ca si cum as fi fata in fata cu un prieten foarte bun pe care nu l-am mai vazut de mult si trebuie sa ne punem la curent cu ce am mai facut in timpul in care am fost separati.
Am atatea sa va povestesc despre facultate, care nu este deloc cum mi-am imaginat, despre colegi – care sunt niste oameni extrem de minunati pe care ma bucur ca i-am cunoscut, despre creatiile mele – care sunt atat de numeroase incat nu mai am loc de ele, despre proiectele mele – care sunt infinite si ma ajuta sa ma redefinesc, despre poeziile scrise – care sunt ca si cele de pana acum: triste si fara sens, si mai ales despre ceea ce ar fi putut fi iubirea vietii mele – pe care am lasat-o sa plece pentru ca imi era frica.
Haideti sa o luam cu inceputul pentru ca presimt ca va fi o seara lunga..
Facultatea este minunata; nu este un loc naspa plin de oameni care mai de care mai dubiosi, asa cum am crezut ca va fi. Nu stiu daca v-am spus vreodata, dar mereu cand ma gandeam la facultate credeam ca voi da peste copii de bani gata si pitipoance enervante exact ca in liceu. Puteam sa jur ca voi avea parte de o experienta naspa, ca nu ma voi incadra in nici un grup pentru ca sunt diferita. Credeam ca voi fi marginalizata si privita ca pe o ciudatenie, lucru care mi se intampla de cand ma stiu. Dar nu a fost asa. Am avut marele noroc sa intalnesc oameni de aur care m-au primit cu caldura si bunatate si nu s-au uitat nici macar o data urat la mine. M-au inclus in grupul lor si ma trateaza cu respect, lucru cu care inca incerc sa ma obisnuiesc. Sunt foarte prietenosi si foarte inimosi si ma bucur ca i-am cunoscut. Mi-au inseninat viata, iar pentru asta nu pot decat sa le multumesc.
Facultatea este mult mai grea decat ma asteptam, dar multumita lor reusesc sa fac fata si chiar sa ma bucur de aceasta experienta.
Creatiile mele.. well, daca inainte ziceam ca nu mai am timp liber acum este clar ca nu mai am deloc. Fiecare farama de timp liber este petrecuta pentru a confectiona ceva. Fie ca este origami, fie ca este o bijuterie sau o cutie de bijuterii, imi petrec tot timpul cautand noi modele si exersandu-le. Am inceput sa devin destul de priceputa si sunt destul de mandra de arta mea – lucru care stiti si voi ca nu imi sta deloc in fire. Am devenit atat de obsedata de a ma perfectiona incat mi-am confectionat propriul meu razboi de tesut margele, si nu m-am lasat pana nu am slefuit singura bucata de lemn si nu am pilit si ultimul surub, totul pentru a crea ceva perfect. Promit sa va arat curand atat razboiul in cauza, cat si noile mele creatii de accesorii.
Proiectele mele.. Legat de proiecte as putea vorbi zile intregi si tot nu as termina. Voi stiti ca de ceva timp am parteneriate cu ceva magazine online si offline de haine, dar in ultimul timp numarul sponsorizarilor aproape ca s-a triplat. Am ajuns sa fiu cautata de o gramada de magazine, nu numai de haine si asta este ceva fantastic pentru mine. Simt ca in sfarsit fac ceea ce trebuie si lucrurile incep sa se aranjeze in viata mea. Zilele astea promit sa postez mai multe detalii legat de acest capitol si poate am sa ma apuc si de postari gen OOTD ( outfit of the day). Voi ce parere aveti de asta? V-ar placea sa fac genul asta de postari?
Despre poezii.. La acest capitol stau mai rau.. Adica..Am scris cateva poezii, chiar mai multe ca de obicei, dar simt ca pe masura ce cresc am devenit mult mai dura cu arta mea. Inainte scriam orice imi trecea prin cap si eram ok cu asta, dar acum rar reusesc sa scriu ceva si sa nu arunc la gunoi in secunda in care am terminat de scris. Nu stiu daca sunt eu mult prea critica cu propriile mele poezii, sau ele sunt chiar foarte naspa, asa ca o sa va las pe voi sa va dati cu parerea. Abia astept sa aud gandurile voastre la adresa poeziilor mele.
Acum ajung in sfarsit si la ultimul punct de pe lista, despre care nu ma pot abtine sa nu vorbesc.
Persoana in cauza mi-a fost un prieten bun pentru o groaza de timp, ba chiar a fost alaturi de mine cand am trecut printr-o despartire destul de naspa si mi-a ridicat moralul cu vorbele lui bune si cu poeziile fantastice pe care le scrie. Ati auzit bine, era poet. Poate ca asta si explica pana la urma de ce am devenit asa critica cu poeziile mele. Poeziile lui erau atat de bune incat orice as scrie eu nu se va putea compara niciodata cu ceea ce scrie el.
El.. era baiatul perfect. Ar fi putut fi iubirea vietii mele, daca nu as fi dat-o in bara, asa cum fac eu mereu.
Mereu am fost constienta de sentimentele mele pentru el, chiar si atunci cand credeam ca suntem sortiti sa fim doar prieteni, asa ca atunci cand el mi-a propus sa incercam sa avem o relatie am avut putine dubii. Desi stiam ca tin o groaza la acest baiat, stiam de asemenea cat de distrusa sunt eu atat din punct de vedere fizic, dar si psihic si mi-a fost frica ca o sa o dau in bara si o sa il pierd, ceea ce nu imi puteam permite. El, ca un baiat minunat care stie mereu ce sa zica, a reusit sa ma convinga si ne-am dat o sansa. Nu stiu cat de mult s-a vazut, dar pe tot parcursul relatiei noastre destul de scurta am pretuit fiecare moment alaturi de el. Dar in final temerile mele s-au adevarit, iar eu am dat-o in bara si am stricat tot, asa cum fac de obicei. Cum am reusit asta? Simplu. Pe zi ce trece ma simteam din ce in ce mai apropiata de el, dar in acelasi timp imi era foarte frica ca daca ma atasez prea tare o sa fiu ranita, ca de fiecare data cand am pus suflet. Din cauza acestei frici am incercat sa ma distantez, sa fiu calma, sa nu arat cat de mult tineam la el, desi acel sentiment ma macina pe dinauntru. La un moment dat am realizat aceste sentimente ma vor distruge daca le las sa iasa la suprafata asa ca m-am indepartat de el. Stiam ca daca mai petrec inca putin timp cu el ma voi atasa prea mult de el si nu il voi mai putea sa il las sa plece la momentul potrivit. Stiam ca eu am problemele mele, ca sunt instabila, ca mereu am fost si mereu voi fi si stiam ca indiferent ce voi face, trecutul ma va bantui mereu. Nu eram demna de el. El merita pe cineva mai bun ca mine, mult mai bun. Asa ca am facut ceea ce imi doream mai putin si l-am lasat sa plece, chiar daca asta mi-a sfasiat inima. Am lasat sa plece singurul om care a reusit sa ma faca ferita, care a reusit sa ma inteleaga si sa ma vada pentru ceea ce sunt. Am lasat sa plece pe cineva care ar fi putut deveni iubirea vietii mele pentru ca mi-a fost prea frica, iar acum regret asta. Doamne cat nu as da pentru o clipa in care sa ma stranga in brate, dar nu se poate. Ceea ce am facut, am facut si timpul nu se poate da inapoi. Trebuie sa traiesc cu consecintele faptelor mele si sa ma resemnez.
Motivul pentru care am vrut sa va povestesc despre asta este pentru ca vreau ca voi sa invatati din greseala mea si sa nu lasati frica sa actioneze pentru voi, altfel veti ajunge singuri si tristi, exact ca mine.
Cam asta a fost ceea ce aveam eu de spus. Multumesc ca ati fost alaturi de mine si ati ascultat tot ce am avut de spus.
Va urez o seara placuta si vise pufoase.
Over&Out :*